Alte intervenții chirurgicale
Este o afecțiune oculară care adesea este confundată cu ulciorul. În termeni medicali, se poate afirma că șalazionul este o formaţiune chistică, de natura inflamatorie, care corespunde creşterii de volum a unor glande din interiorul pleoapelor. Aceste glande secretă componența lipidică a filmului lacrimal, care se etalează pe suprafaţa ochiului cu fiecare clipit. Practic, aceasta duc la blocarea orificiilor glandelor Meibomius – care secretă componenta lipidică a filmului lacrimal. Această blocare va determina acumularea și stagnarea secrețiilor sebacee.
Şalazionul apare frecvent la pacienţii cu blefarită cronică şi acneea rosacea. Din păcate, șalazionul poate să apară la orice vârstă. Ca și aspect, șalazionul apare sub forma unor noduli nedureroși care cresc progresiv, în dimensiune. Cele de dimensiuni mici, pot să diapar spontan sau cu ajutorul tratamentului de la medicul oftalmolog. Din păcate, șalazioanele mari, fără regresie spontană sau sub tratament medical, necesită intervenție chirurgicală de rezecție. Operație este simplă, neinvazivă, iar timp de câteva zile pacientul va avea un tratament local cu cu antibiotice și antiinflamatorii.
Este practic o acumulare subcutanată de depozite lipidice care apare, de cele mai multe ori, la pacienții de vârstă medie, după 50 de ani. Specialiștii asociază xantelasma cu hiperlipidemia. Cel mai frecvent, aceste depozite apar în porțiunea nazală a pleoapelor inferioare. Practic sunt niște pete galbele, de dimensiuni mici.
Tratamentul are scop estetic și constă în excizie chirurgicală.
Este o afecțiune degenerativă bilaterală a suprafeței ochiului. Mai exact, pterigion este o extensie triunghiulară a conjunctivei bulbare degenerate peste marginea corneei.Trebuie specificat că acestă creștere este benignă și nu duce la apariția unor probleme mari, însă dacă interferează cu vederea atunci trebuie să fie înlăturat. Din păcate, cauza exactă a pterigionului nu este cunoscută, dar s-a observat că apare mai des la cei care petrec mult timp în aer liber și sunt expuși la vânt.
Din punct de vedere chirurgical, are loc extirparea membranei, scopul fiind acela de a lăsa corneea cât de transparentă posibilă. Operația este o procedură foarte rapidă, care durează mai puțin de o jumătate de oră. Ochiul va fi complet amorțit cu ajutorul anesteziei locale.
Ai nevoie de o procedură chirurgicală?
Vezi care este cea mai apropiată locație de tine și programează-te acum!
De ce să alegi Medical Optic
Fiindcă vei avea o consultație completă, un diagnostic corect și un tratament adecvat. Iar ochii tăi vor primi, atunci când este cazul, ochelari care să se integreze în personalitatea ta și cu ajutorul cărora vei avea o Vedere Fără Limite.
Ne pasă
Pentru noi este esențial stabilirea diagnosticului de certitudine al afecțiunii de care suferi. Dar și tratamentul corect pe care îl vei primi. Și mai știm că ochelarii care îți redau o vedere fără limite sunt ingredientele de care ai nevoie pentru a te bucura din plin de viață.
Suntem profesioniști
Actul medical de calitate este susţinut de dedicarea şi omenia medicilor noştri dar şi de permanenta lor pregătire profesională. De un real ajutor în monitorizarea, diagnosticarea și tratarea afecțiunilor oftalmologice este și aparatura ultramodernă din clinici.
Suntem dedicați
Suntem oameni și știm cum este să te doară sau să nu vezi clar. De aceea, tot ceea ce știm punem în slujba voastră, a pacienților noștri. Vrem ca tu să ai o vedere fără limite. Atunci când ai ochii sănătoși, poți admira frumusețea vieții.
Inovație
Medicii noștri sunt permanent conectați la tot ceea ce e nou în domeniul oftalmologiei. Prin urmare, pacienții noștri vor beneficia de cele mai moderne tratamente, în locații dotate cu tehnologie de ultimă generație.